Cladirea este atribuita lui Dimitrie Petrescu, care, atat cât permit sursele istorice disponibile, ar putea fi unul si acelasi cu primul profesor de astronomie si geodezie al Universitatii din Bucuresti, matematician si mare intelectual, licentiat la Paris. Intors in tara, Dimitrie Petrescu a publicat mai multe manuale si a fost profesorul matematicianului Gheorghe Ţiteica. In anul 1890, Dimitrie Petrescu a contribuit la infiintarea Bibliotecii Centrale Universitare din Bucuresti, prin donarea a 200 de lucrari de specialitate.
Sursa: volumul “Matematicieni romani de pretutindeni”, Societatea Romana de Matematica Aplicata si Industriala.
Cladirea a gazduit magazinul „Popp & Bunescu”, iar din anii ’70 pană la Revolutie, la parter a fost o alimentara. Alaturi a functionat cinematograful Cultural/Model cunoscut în anii Primului Razboi Mondial sub numele de cinema Grivita, unul dintre primele cinematografe bucurestene. După ’90, in Casa Dimitrie Petrescu a functionat circa financiara pentru Sectorul 1.
Sursă: Belkine Gabriel
Casa este construita la sfarsitul secolului 19, in stil neoclasic francez. Are o suprafata de 2000mp. Imobilul are 30 de camere si 8 bai