Urmare a ridicarii Palatului Academiei (Universitatea Bucuresti), dupa 1870 se deschide in fata edificiului prima artera de anvergura din Bucuresti: bulevardul Academiei (redenumit Elisabeta in interbelic), prelungit in deceniile urmatoare dincolo de intersectia cu Podul Mogosoaiei (dupa 1877, Calea Victoriei) in jos, spre Gradina Cismigiu. Noua artera incepe sa fie populata cu cladiri.

Una dintre primele constructii de pe noul bulevard e Cinema Trianon, ridicat in 1884 si atribuit arhitectului Alexandru Orascu, care proiectase si Universitatea. Imobilul de care dupa 1911 s-a lipit Cercul Militar avea la parter in interbelic beraria La Calul Bălan. „Trianon” e o denumire cel mai probabil data dupa Primul Razboi Mondial. Imobilul e nationalizat dupa al Doilea Razboi Mondial insa functiunea cladirii se mentine, sub noul nume Cinema Bucuresti, care l-a fixat in mentalul colectiv postbelic. 

 Face parte din lantul de cinematografe de pe bulevard:  Lumina, despartit doar de un perete de cinematograful Festival (fost „Regal”), Capitol („I.C. Frimu”) si cinema Bulevard („Timpuri Noi”), iar peste drum Corso (fost „Victoria”).

Deasupra celor patru ferestre de la etajul intai, la fiecare sunt adosati cate doi putti ( *Un putto (pronunție italiana: [ˈputto]; plural putti [ˈputti]) este o figura dintr-o opera de arta care consta intr-un un bebelus, baiat dolofan, de obicei gol si uneori inaripat. Limitat initial la pasiuni profane in simbolism, puttoul a ajuns sa reprezinte heruvimul sfant, iar in arta baroca, puttoul a ajuns sa reprezinte omniprezenta lui Dumnezeu) sustinand cate un cartus cu specificatia: ANR, ANVL, 1884, ANR.

“Deasupra primului etaj, cinci zeități păzesc cele patru ferestre ale catului superior, fiecare sprijinindu-se pe capitelul unei coloane semiîngropate în zid. Ei sunt, de la dreapta la stânga: Artemis (Diana), cu ogarul la picior, Apollo, plin de frumusețe și grație, Afrodita – Venus, Heracle (după carură și mușchi); în fine, un poet cu aer inspirat, având în mână lira și încununat cu lauri: Orfeu.

Artemis – Diana e în așteptarea vânătorii, ogarul cu capul întors spre ea îi caută-n ochi porunca. Apollo ține brațul drept ridicat, cu mâna deasupra capului; să fi avut în ea o săgeată? Privirea este îndreptată în jos, spre pământul unde trec încolo și-ncoace muritorii. Nu mai are lira, o fi lăsat-o pe ruinele cetății Megara, să cânte singură, ori i-a dăruit-o lui Orfeu. Afrodita, prin grația corpului, o amintește pe Venus din Millo. Heracle ținea probabil în stânga ghioaga în repaus, brațul drept pe lângă trup pare gata s-o apuce la nevoie; gânditor, reflectează poate la pedeapsa de a fi atât de puternic încât să nu-ți poți stăpâni propria forță. Orfeu e iluminat, parcă-și aude cântecul care clintește pietrele, îmblânzește fiarele, înmoaie inimile și calmează marea.”

(Elisabeta Isanos – In Bucuresti fara adresa, Editura Vremea, 2008, p.166)

Cinematografele prezentau ocazional si spectacole de teatru sau de muzica.
Pe scena Cinematorafului Trianon, orchestra condusa de Victor Predescu dadea spectacole in pauzele dintre proiectiile cinematografice. Un program de teatru prezinta Cinema Clasic.

In noiembrie 1940 cand legionarii intra la putere, Cooperativa „Filmul Legionar” preia conducerea catorva cinematografe bucurestene, unora schimbandu-le si numele si numind membrii legionari la conducerea lor pana in ianuarie 1941, astfel:
-cinema Trianon, Horia IGIROŞANU;
-cinema Elysee, Constantin BRÂNZAN;
-cinema Scala, Constantin DAMIAN, i se schimba numele in cinema „Corpul Muncitorilor Legionari”;
-cinema Regal, Petre BĂLEANU, i se schimba numele in cinema Axa;

Ultima proiectie la Cinema Bucuresti are loc în 2004.